În sala de antrenament

În sala de fff (forţă, fidnes şi figuri) nu puţini sunt ăia care îs interesaţi de felul cum arată, că deh, alfel n-ar mai fi acolo.

Ce de fapt nu înţeleg: din momentul în care intri în sală şi pănă ajungi la aparatul cu care ai vrea să-ncepi, musai, da musai ai de trecut prin etapa ce te face oarecum să te simţi de-al casei.
Şi intră băiatu care s-ar mai ocupa din când în când de precenele voastre, atunci când noi practic chiar nu avem chef. Şi ăsta e momentul în care vine el în scena. Antrenorul personal, a lu tătă lumea:

- Ce faci azi? (asta e o întrebare care mie la început mi se părea că face parte dintr-un cod al celor care merg la sală, dar nu, el doar întreba ce program am azi la sală)
Tu zici: - Spate şi umeri, dacă mai pot. (OBLIGATORIU un rictus pe buze că alfel nu înţelege de ce ai face şi spate şi umeri, dar dacă zâmbeşti după, el îşi dă seamă că tu chiar poţi!)

După care evident că întâlneşti tot feluţu de amici şi preteni cu care ai exact aceeşi conversaţie, dar fiecare dintre ei pare că într-adevăr e interesat de ce faci tu la sală în ziua aia. Da oare di ce? Poate cân m-oi face şi io mijlociu o să-nţeleg. Totuşi ce-aş putea face altceva la sala de fff (forţă, fidnes şi figuri), branhii? Branhii pentru că unii dintre cocotele masculine de acolo, mai au şi activităţi extracuriculare ce implică solzi, înotătoare şi alte lucruri putătoare. Îs peşci mă!